| Adrian Puiulet |
|
|
|
|
1. Legătură 2. Doar întrebări 3. Poezie de moral
1.Legătură
Pe lângă efectul relaxant,
Zăpada Are şi calitatea de a astupa gropile, Fapt pentru care e foarte apreciată. Şi de asemenea, urâtă de unii Care, fără să o înţeleagă, O diluează cu sare. Eu, însă, apreciez mult mai mult Înaintaşii ei – Fulgii cei albi şi mari, Care au menirea Să acopere Distanţa dintre noi.
2. Doar întrebări
Pentru că astăzi vine după ieri
Pentru că ştiu ieri ce a fost
Pentru că astăzi sunt un prost,
Sunt trist. De-alaltăieri.
Pentru că astăzi totul este umbră,
Iar certitudinile au ajuns păreri
Pentru că azi sunt transformat de tine,
Sunt trist pentru că astăzi nu e ieri.
Cum să transform un ieri în astăzi?
Când mâine o să fie iarăşi ieri !
Oare s-a terminat povestea noastră?
Oare vom fi din nou stingheri?
3. Poezie de moral
Zilele dragostei nu s-au sfârşit
Ci doar au luat o pauză,
De hidratare cu impresii,
Şi cu sentimente aruncate spre infinit.
Misterele dragostei nu s-au pierdut
Ci doar şi-au schimbat direcţia,
S-au întors la axioma emoţiei,
La simţurile exaltate de început.
Sfârşitul dragostei nu e în zilele,
În care stau departe de tine.
Ar putea fi în timpul pierdut
În care nu pot să-ţi caut enigmele.
Staţi liniştiţi, nu aici este sfârşitul
Degeaba-ncercaţi să măsuraţi infinitul
Degeaba aţi invitat raţiunea la masă.
Nu-mi pasă. Nu aici e sfârşitul.
|




.jpg)













.jpg)

.jpg)





.jpg)